Pentru a consolida cooperarea în cadrul ecosistemului său de parteneri de afaceri, compania Huawei găzduit săptămâna trecută, în Italia, primul său eveniment european dedicat acestora. Astfel, peste 1000 de parteneri din Europa s-au reunit zilele trecute la evenimentul Grow Together, Win Future.

În acest fel ar putea fi facilitată dezvoltarea de soluții IT&C de calitate, care să deservească într-un mod complex cerințele clienților.

“Ne dorim să punem produsele noastre din sfera IT&C la dispoziția companiilor europene astfel încât acestea să-și poată accelera digitalizarea. Împreună, putem ajuta Europa să construiască infrastructura digitală, să dezvolte talentul digital și să își îndeplinească obiectivele Deceniului Digital”, a declarat Jim Lu – Președintele Regiunii Europene, Huawei.

Ecosistemul Huawei este format din 5.000 de parteneri, printre care distribuitori de top din Europa și peste 800 de parteneri din aria dezvoltării de soluții sau servicii.

În contextul în care industriile din Europa trec printr-un proces de transformare digitală și tranziție verde, Huawei încearcă să-și consolideze colaborarea cu partenerii, susținută de performanța stabilă a companiei și de investițiile însemnate în cercetare și dezvoltare.

În 2023, Huawei a înregistrat o creștere de peste 9% de la an la an, la venituri de 90 de miliarde de euro și a reinvestit un procent de 23,3% în cercetare și dezvoltare. La acest moment, compania are peste 13.000 de angajați în Europa, cu 27 de centre de cercetare și dezvoltare în 13 țări.

“Strategia noastră pe termen lung este aceea de a avea un ecosistem de parteneri deschis, echitabil și transparent. De aceea, facem investiții multiple pentru succesul comun al nostru și al partenerilor noștri.  De la dezvoltarea comună a produselor și vizibilitatea E2E până la consumabile garantate și rapide”, a declarat Willi Song – președintele Enterprise Business Europa, Huawei.

Ca parte a angajamentului său de a consolida colaborarea cu partenerii, Huawei a revizuit, de asemenea, stimulentele partenerilor și programele de abilitare și va oferi sprijin de marketing cu oportunități comune. “Ne-am angajat la o colaborare deschisă, care să aducă beneficii atât pentru noi, cât și partenerilor noștri și ne dorim să creștem împreună cu aceștia”, a adăugat Song.

În plus, Huawei Cloud a introdus un cadru privind funcționarea ecosistemului de parteneri “Go Cloud, Grow Cloud”, astfel încât cât mai mulți dintre aceștia să poată să dezvolte noi afaceri. Având în vedere importanța implementării offline și a cerințelor locale de stocare a datelor pentru întreprinderi, Huawei Cloud a lansat un mod tipic de implementare Cloud numit Huawei Cloud Stack.

Compania a prezentat, de asemenea, oficial strategia go-to-market în cadrul conferinței, cu un portofoliu de noi produse IT&C în comunicații, stocare și rețele optice de date, inclusiv:

  • o gamă completă de AP-uri Wi-Fi 7 cu prima și cea mai flexibilă rețea campus multi-GE din industrie;
  • primul Active-Active Storage din industrie pentru organizații mici și mijlocii, constând din Entry-level All-flash Storage OceanStor Dorado 2000/2100 și OceanProtect X3000, Entry-level Backup Storage &; Appliance;
  • primele 50G PON OLT, Wi-Fi 7 ONT, Full Fiber Campus din industrie;
  • noi produse Huawei eKit dedicate pieței de distribuție.

Huawei European Partner Conference 2024 s-a încheiat cu o ceremonie în cadrul căreia au fost premiate eforturile partenerilor care au avut contribuții remarcabile în cursul anului 2023. Având tema Grow Together, Win Future, conferința a fost, totodată, și o platformă unde parteneri au avut ocazia de a se conecta, de a experimenta noi produse și soluții și de a discuta despre cooperarea pentru viitoare proiecte.

Despre Huawei:

Fondată în 1987, compania Huawei este un important furnizor global de infrastructură pentru tehnologia informației și comunicațiilor (IT&C) și dispozitive inteligente. Cu 207.000 de angajați și operațiuni în peste 170 de țări și regiuni, Huawei deservește mai bine de trei miliarde de oameni din întreaga lume. Compania s-a angajat să aducă soluțiile digitale pentru fiecare persoană, casă și organizație pentru o lumeinteligentă, conectată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *