Utilizatorii pot descoperi și pot împărtăși povești despre autoarele și eroinele lor preferate prin hashtag-ul #HerStory.

 

București, 15 februarie 2024 – Cu ocazia Zilei Naționale a Lecturii, TikTok lansează o campanie dedicată vocilor feminine din literatură, o inițiativă menită să inspire comunitatea #BookTok să vorbească despre importanța femeilor în literatură și încurajează comunitatea să spună mai departe povestea lor. Astfel, de #ZiuaLecturii, TikTok lansează un concurs prin provocarea #HerStory, prin care dorește să sublinieze impactul feminin în literatura contemporană și nu numai, de la autoare celebre la cele mai îndrăgite personaje feminine.

TikTok se implică activ în promovarea diversității și incluziunii, prin crearea unui spațiu în care toți utilizatorii să-și exprime ideile și să-și împărtășească poveștile. Prin #HerStory, utilizatorii sunt invitați să împărtășească sub forma unui videoclip creativ povestea unei femei din spatele unei cărți care i-a inspirat. Aceasta poate fi o scriitoare, dar și protagonista unui roman îndrăgit sau un alt personaj feminin. Campania a început odată cu un atelier dedicat comunității #BookTok, unde au participat peste 100 de creatori din Europa Centrală și de Est și au discutat despre tendințe în materie de lectură, dar și despre importanța femeilor în decursul istoriei literaturii. De asemenea, TikTok lucrează cu o serie de creatori îndrăgiți din România, printre care se numără @booksstopia, @maracalli, @stefanateodoroiu, @andreeaaagape și @denisaluntraru, care au primit provocarea de a vorbi despre vocile feminine din literatură care au avut un impact important în viața lor.

Anul acesta, Ziua Lecturii nu este doar despre cărți. Alături de comunitatea BookTok, sărbătorim toate femeile minunate care au scris pentru noi și toate eroinele care ne-au inspirat de-a lungul timpului cu poveștile lor, pe care suntem nerăbdători să le descoperim prin provocarea #HerStory. Suntem conștienți de amploarea pe care #BookTok a luat-o și ne dorim să fie un loc unde oamenii să-și poată exprima liber și creativ propriile povești. #BookTok nu este doar un hashtag, ci este o comunitate clădită din dragoste pentru lectură și dorință de schimbare”, a declarat Jakub Olek, Head of Public Policy and Government Relations pentru Europa Centrală și de Est la TikTok.

Competiția se va desfășura între 19 februarie și 8 martie 2024, timp în care participanții vor fi încurajați să creeze și să împărtășească videoclipuri care să evidențieze perspectivele lor preferate venite de la femei, precum și cărțile și autoarele lor preferate, prin hashtag-ul #HerStory. Câștigătorii vor fi anunțați pe 11 martie 2024, iar premiile constau în cărți, precum și alte elemente conexte care să sprijile comunitatea pe parcursul lecturii.

TikTok își dorește să fie cu un pas mai aproape de comunitatea sa atunci când vine vorba de pasiunea pentru citit, dar și să-i ofere acesteia soluții și idei de actualitate în această direcție. Astfel, TikTok anunță un parteneriat cu Librăriile Cărturești, prin care își propune să vină în întâmpinarea pasionaților de lectură și să-i ajute să construiască un spațiu sigur și creativ dedicat pasiunii pentru lectură.

Unul dintre lucrurile pe care oamenii îl caută cel mai mult este sentimentul de apartenență. #BookTok este mai mult decât un hashtag, este un trend care a oferit cititorilor posibilitatea de a crea o comunitate în jurul hobby-ului lor favorit. În această comunitate ai posibilitatea de a-ți împărtăși gândurile despre lecturile recente, de a găsi oameni cu aceleași preferințe literare ca ale tale și, cel mai important, de a ieși din zona de confort prin explorarea genurilor literare. #BookTok a reușit să creeze awareness și curiozitate față de diverse subiecte și curente, îmbogățind astfel listele de lectură a milioane de persoane din întreaga lume. #HerStory este încă o șansă de a face acest lucru, aducând cititorii mai aproape de cărțile scrise de femei, a adăugat Roxana Tomei, PR & Social Media, Cărturești.

#HerStory reprezintă pentru comunitatea #BookTok o oportunitate deosebită de a celebra și amplifica contribuțiile semnificative ale femeilor în literatură și cultură. Acest challenge nu numai că încurajează, dar și inspiră și motivează fiecare individ din comunitatea TikTok să exploreze și să își dezvolte propriile capacități personale. Cu peste 200 de miliarde de vizualizări, hashtag-ul #BookTok este deja un fenomen global, iar popularitatea sa continuă să crească și în România, unde #BookTokRomania a câștigat rapid teren și a devenit o comunitate influentă și vibrantă.

Activitățile desfășurate în acest an marchează o evoluție firească a eforturilor platformei de a contribui la redescoperirea pasiunii și interesului pentru lectură a românilor. Anul trecut, TikTok a lansat hashtag-ul oficial #ZiuaLecturii și a colaborat îndeaproape cu creatori români pentru a încuraja utilizatorii să-și împărtășească experiențele legate de lectură. TikTok consideră că experiențele digitale trebuie să aducă bucurie, să fie distractive, să ajute la crearea unor conexiuni și să ofere o stare de bine. De aceea, platforma lucrează continuu la crearea unui spațiu în care membrii comunității să se simtă inspirați, să învețe lucruri noi și să se bucure împreună de momente autentice. Astfel, platforma continuă să sprijine cu entuziasm comunitatea #BookTok, un spațiu global în care pasionații de lectură își pot împărtăși poveștile lor, pot sărbători identitățile lor și să susțină cauzele care le sunt apropiate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *