Din dorința de a oferi o experiență de gaming distinctă, Evnia, noul brand Philips, lansează monitorul Philips Evnia 34M2C8600 care oferă utilizatorilor experiențe captivante datorită ecranului curbat și a imaginilor ultra clare.

Brandul Philips Evnia a fost lansat în octombrie 2022 cu intenția de a ”reinventa regulile” în industria gamingului. Prin motto-ul ”Reinvent the Rules”, brandul dorește să creeze un mediu sigur și primitor pentru toți utilizatorii. Modelul Evnia 34M2C8600 își propune să contribuie la această filosofie prin combinarea tehnologiei moderne cu un design prietenos și primitor.

“Noul monitor pentru gaming de la Evnia este conceput să răspundă cerințelor tuturor utilizatorilor. Una dintre caracteristicile care scot în evidență acest  model este funcția Ambiglow, care accentuează experiența jocurilor sau a filmelor prin crearea unui ambient luminos plăcut.” Precizează Xeni Bairaktari, Global Marketing Lead of Philips Monitors and IT Accessories. 

Philips Evnia 34M2C8600

Alături de Ambiglow, Philips Evnia 34M2C8600 dispune și de Display HDR True Black 400 pentru nuanțe de negru cuprinzătoare, rezoluție UltraWide QHD 3440 X 1440 pixeli pentru imagini clare și timp de răspuns de 0,1 ms pentru mișcare fluidă în jocuri. În plus, noul monitor curbat este echipat cu un port USB-C, un comutator KVM și un suport reglabil pe înălțime.

O caracteristică notabilă a noului monitor este tehnologia QD OLED (Quantum Dot OLED) a ecranului. Această tehnologie permite afișarea imaginilor vibrante într-o manieră precisă din punct de vedere al culorilor și are ca rezultat o experiență de joc inegalabilă în raport cu un monitor convențional.

Preț și disponibilitate

Philips Evnia 34M2C8600 va fi disponibil începând cu luna la prețul recomandat de 6391 lei.

Mai multe informații despre Philips Evnia aici:

https://www.evnia.philips

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *