Samsung Samsung Electronics a anunțat că a încheiat un parteneriat cu Asociația 8K (8KA) pentru a institui un prim program de certificare de acest gen,    conceput pentru a distinge televizoarele 8K și alte dispozitive. Parteneriatul marchează un nou punct de referință pentru Samsung QLED 8K, deoarece acestea vor fi printre primele televizoare certificate de 8KA anul viitor, purtând noul logo de certificare.

„Suntem mândri că suntem printre membrii fondatori ai Asociației 8K și că noua noastră gamă de televizoare QLED 8K va dispune de o certificare a programului. Scopul nostru este de a oferi consumatorilor capacitatea de a identifica cu ușurință ecranele premium 8K față de alte  dispozitive atunci când iau decizia de cumpărare. Consumul de divertisment și televizoarele reprezintă investiții importante pentru mulți dintre consumatorii noștri și sperăm că sigla de certificare 8KA ne va ajuta să-i ghidăm”, a declarat Hyogun Lee, Executive Vicepresident Visual Display Business la Samsung Electronics.

Programul de certificare 8KA își propune să distingă televizoarele cu de patru ori mai mulți pixeli decât televizoarele standard 4K pentru claritate, contrast, culoare, interval dinamic ridicat, HDR. Printre caracteristicile testate se numără rezoluția afișajului care atinge 7680 x 4320, luminozitatea maximă mai mare de 600 niți, transmiterea imaginii prin HDMI2.1, codec video de înaltă eficiență (HEVC).

Companiile membre în asociaţie, precum Samsung Electronics, vor putea să promoveze televizoare certificate 8K după ce acestea vor fi validate de către 8KA. De asemenea, 8KA intenționează în acest an să crească eforturile pentru programe de educație în diferite industrii, pentru a promova participarea membrilor la acest demers, inovația și dezvoltarea de conținut în ecosistemul 8K.

Pe lângă extinderea în diferite industrii, 8KA intenționează să susțină activități de promovare pentru industria 8K prin demo-uri, prezentând dezvoltarea tehnologică avansată a produselor compatibile cu 8K, fluxul de lucru în producție, opțiunile de livrare și dispozitive de afișare. Programele și inițiativele vor arăta modul în care consumatorii pot interacționa cu conținutul 8K, cu ecosistemul și cu standardele acestuia.

Asociația 8K (8KA) anticipează continuarea creării, distribuției și adopției de conținut 8K, similar evoluției standardelor 4K și a ciclului de cumpărare a consumatorilor din ultimii câțiva ani. Până în prezent, companii și organizații partenere s-au alăturat Asociației 8K, lărgind apartenența la mai mult de 22 de companii.

Pentru mai multe informații despre Asociațiile 8K și televizoarele Samsung QLED 8K, accesați www.samsung.com.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie, a sistemelor LSI, a fonderiei și a soluțiilor LED. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la news.samsung.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *