Cu peste 300 de proiecte realizate pană in prezent, care cuprind lucrări ample de infrastructură rutieră si de cale ferată, Iridex Group Plastic a fost partener al celei de-a XV-a editii a Congresului National de Drumuri si Poduri din Romania ce a avut loc in perioada 19-22 septembrie la Iasi.

Eveniment organizat de Asociatia Profesionistilor de Drumuri si Poduri din Romania, Congresul National de Drumuri si Poduri din Romania are ca deviză: ”Un pas pentru drumuri sustenabile”, tema care a reprezentat subiectul principal pentru reuniunea specialistilor din domeniul proiectelor de infrastructură, domeniu de care depinde dezvoltarea la nivel general a economiei romanesti. In cadrul evenimentului au participat peste 500 de specialisti din domeniul proiectării si realizării de infrastructură, iar pe lista invitatilor s-au numărat, de asemenea, reprezentanti ai companiilor din domeniu, al patronatelor, asociatiilor profesionale, precum si cadre universitare de la cele mai importante universităti de constructii si infrastructură din Romania si Republica Moldova, precum si reprezentanti ai autoritătilor publice.

Compania Iridex Group Plastic a participat la eveniment alături de partenerii externi furnizori de materiale, sisteme si solutii pentru infrastructura rutieră, companii reprezentative din domeniu, respectiv: Tensar, Geobrugg si Afitex. Pe langă cele mai noi tehnologii si solutii de la companiile recunoscute internationale, Iridex Group Plastic vine cu cei 25 de ani de experientă in domeniul realizării de lucrări de infrastructură cu un grad ridicat de dificultate.

In portofoliul de lucrări de infrastructură pentru care Iridex Group Plastic a furnizat materiale, sisteme si solutii, se află proiecte de drumuri, platforme si piste aeroportuare, constructii civile si industriale. Cateva exemple din portofoliul de proiecte in care a fost implicată compania sunt lucrările de infrastructură de pe  DN 7 – Dealul Negru – lucrare realizată in anul 1994, precum si tronsoane din autostrada Sebes-Turda – Lacul Stejăris sau tronsoane de cale ferată pe ruta Sighisoara-Atel, Atel-Micasasa, Vintu de Jos-Simeria, Simeria – km 614 Arad, precum si  Pasajul Năvodari – Mamaia Sat si multe altele. In executia acestor lucrări de constructii au fost utilizate tehnologii moderne care reduc consumul de materiale conventionale, in acelasi timp asigurand un nivel de rezistentă crescut.

Spre exemplu, sistemul Tensar TW1 infruntă orice provocare in-situ prin combinarea integritătii structurale cu functionalitatea si estetica. Alcătuit din blocuri speciale modulare TW1 combinat cu geogrile uniaxiale din polietilenă de inaltă densitate (HDPE) si conectori speciali atasati in blocuri modulare, permite extinderea pe orizontală a geogrilei uniaxiale pentru armarea si consolidarea pămantului, transformand astfel intreaga structură intr-o masă solidă de tip monolit. La nivel local sistemele traditionale pentru proiectele civile majore sunt extrem de costisitoare prin necesitatea instalării macaralelor in cazul panourilor sau folosirea unui material de umplutură de inaltă calitate mult mai scump. Folosind sistemul Tensar TW1 modul de ridicare este manual, fiind mult mai rentabil decat sistemele traditionale, conferind si stabilitatea necesară specificului de infrastructură.

Un alt exemplu sunt barierele Geobrugg de protectie impotriva căderilor de pietre care rezistă la energii de impact de pană la 10.000 kJ. Sistemele sunt testate cu blocuri cu greutate de pană la 25 tone care cad cu o viteză de peste 100 km/h. Reţelele si plasele sunt fixate cu ancore de rocă si plăci de ancoraj pentru a asigura in mod activ suprafaţa. Plasa este aproape invizibilă si facilitează regenerarea durabilă a vegetatiei.

Expert atat in executarea lucrărilor de constructii civile, cat si industriale, Iridex Group Plastic este, de 25 de ani, unul din cei mai mari distribuitori de materiale geosintetice, materiale speciale de constructii sau tehnologii ecologice. Certificat de Asociatia Romană a Antreprenorilor de Constructii, IRIDEX, grup de firme romanesti cu experientă in executarea proiectelor mari de infrastructură, a depozitelor de deseuri municipale si periculoase, precum si a lucrărilor speciale de constructii, propune o ofertă amplă de solutii tehnice in constructii, atat din portofoliul propriu, cat si prin principalii săi parteneri.

Despre Congresul National de Drumuri si Poduri

Prin traditie, Congresul National de Drumuri si Poduri reprezintă un reper important in activitatea specialistilor care lucrează in domeniul rutier. In spiritul deschiderii si a dorintei de colaborare profesională, in cursul lunii septembrie 2018 Asociatia Profesională de Drumuri si Poduri din Romania (APDPR) organizează in municipiul Iasi cel de-al XV-lea Congres National de Drumuri si Poduri din Romania. Agenda evenimentului are in vedere prezentarea de lucrări tehnice, precum si sesiuni de dezbatere referitoare la: Infrastructura rutieră sustenabilă, Mobilitate, trafic şi siguranţă rutieră, Mediu si schimbări climatice, precum si o vizită tehnică in zonă. Mai multe detalii puteti afla de pe pagina evenimentului: www.congresapdpromania.ro/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *